AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

 

 

          Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.120 din 27.04.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D331/27.04.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea prevederilor alin.(1) al art.15 din Legea nr.200/2006, cu modificările ulterioare, în sensul că creanțele salariale prevăzute la art. 13 alin.(1) lit.a), c), d) și e), care reprezintă drepturi salariale și alte drepturi bănești datorate și neplătite salariatului la data și, după caz, în tranșele prevăzute în contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă, se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, pentru o perioadă de 3 luni consecutive.

Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

2. Potrivit preambulului, adoptarea prezentului proiect este motivată, în principal, de consecințele negative asupra angajatorilor, care au avut activitățile întrerupte sau reduse, ca urmare a pandemiei de COVID-19 și a instituirii stării de urgență și/sau a stării de alertă, situații care au condus la declanșarea procedurilor de insolvență, aceștia fiind astfel în imposibilitatea de a realiza venituri care să permită plata salariilor. În acest context, prezentul proiect  de act normativ vizează adoptarea unor măsuri care să asigure reglementarea în mod adecvat a perioadei de trei luni pentru care sunt suportate creanțele salariale, precum și de necesitatea continuării măsurilor de sprijin a angajatorilor aflați în insolvență și a salariaților, în contextul determinat de efectele pandemiei de COVID - 19.

Precizăm că, față de modul în care au fost formulate argumentele în instrumentul de motivare și prezentare, în raport de prevederile art.115 alin.(4) din Constituția României, republicată, este necesară completarea acestuia prin descrierea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare, astfel încât să rezulte cu claritate necesitatea recurgerii la calea delegării administrative.

Această situație a fost precizată și în avizul emis de către Secretariatul General al Guvernului – Direcția pentru Relația cu Parlamentul -  nr.80A din 20 aprilie 2021.    

Astfel, menționăm că, în lipsa completării corespunzătoare, inclusiv din perspectiva art.6 și art.31 alin.(1) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare – cu referire specială la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare cu evidențierea elementelor noi-, aspectele cuprinse în preambul pot apărea lipsite substanță, cu atât mai mult cu cât actul asupra căruia se intervine a fost modificat recent prin Ordonanța nr.9/2021 de urgentă pentru modificarea Legii nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.

 

 

Menționăm că, prin Decizia nr.421/2007, Curtea Constituțională a statuat c㠄urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare”.

De asemenea, amintim că, prin Decizia Curții Constituționale nr.109/2010 a fost declarată neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr.159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pe motiv că în preambul nu este evidențiată existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Conform deciziei, „carențele în motivarea unei asemenea situații impun concluzia că adoptarea reglementării în cauză, pe calea unei ordonanțe de urgență, nu îndeplinește exigențele impuse de textul constituțional”.

        Astfel, nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a urgenței și a situației extraordinare reprezintă motive de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență.

3. La titlu, pentru respectarea uzanței normative, propunem ca sintagma „alin.(1) al art.15” să fie scrisă sub forma „art. 15 alin.(1)”.

Observația este valabilă și pentru partea dispozitivă a art.I, caz în care expresia „Alineatul (1) al articolului 15”, din debut, va fi redată: „La articolul 15 alineatul (1)”.

4. La alineatul 5 al preambulului, pentru corectitudinea informației juridice, trimiterea la actul juridic european se va face la „Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului ”.

La alineatul 7 al preambulului, este de analizat dacă prin sintagma „interesele generale ale salariaților români”, sunt avute în vedere toate categoriile de salariați pentru care angajatorii  realizează plata contribuției asiguratorii pentru muncă, având în vedere prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește că părți ale unui raport de muncă pot fi  „c) cetățenilor străini sau apatrizi încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României”.

         5. În ceea ce privește modificarea preconizată la art.I din proiect, semnalăm lipsa de claritate a normei preconizate pentru alin.(1) al art.15 din Legea nr.200/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu privire vechimea creanței avute în vedere de sintagma „alte drepturi bănești datorate și neplătite salariatului”, respectiv dacă asupra acestora a intervenit sau nu prescripția.

6. Având în vedere numeroasele intervenții legislative aduse actului normativ de bază, în conformitate cu prevederile at.70 alin.(1) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „actul normativ modificat sau completat în mod substanțial se republică având la bază dispoziția cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare”, propunem inserarea în finalul proiectului supus avizării, a unui articol distinct, marcat ca art.IV, al cărui conținut să prevadă republicarea Legii nr.200/2006 , inclusiv cu modificările aduse prin prezentul proiect, cu următoarea formulare:

       „Art.IV.- Legea nr.200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.”.

 

 

 

 

           

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

  

București

Nr.257/28.04.2021